Parohia Sfantul Dumitru, Slobozia
Site-ul oficial Parohia "Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir - Slobozia", cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul De Mir, din Protopopiatul Slobozia al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Praznicul Nașterii Domnului la Parohia Sfântul Dumitru SloboziaNoutati
09-01-2018 06:47
Postul Nașterii Domnului a fost prilej de săvârșire a milosteniei pentru credincioșii Parohiei Sfântul Dumitru Slobozia. Astfel, cu sprijinul acestora, preoții parohiei au pregătit 24 de pachete cu alimente pe care le-au oferit familiilor nevoiașe și persoanelor vârstnice, cu prilejul vizitelor pastorale făcute în această perioadă.

În Ajunul Crăciunului grupuri de colindători au vestit Nașterea Mântuitorului și au fost răsplătiți cu daruri.

În ziua praznicului au primit Sfânta Taină a Împărtășaniei, alături de credincioșii adulți și 160 de copii, care de asemenea au fost răsplătiți cu daruri oferite din partea parohiei.

În acest fel toți membrii parohiei au trăit bucuria Nașterii Domnului în comuniune de credință, de dragoste și euharistică.